O altă replică

       Am fost iar afară în noaptea asta. Era doar târziu în noapte, şi nu devreme de dimineaţă. Mi-am avut dorinţa bine ţinută în cap şi am repetat-o ca să nu mă blochez din nou şi să o uit. Am mers în curte cu privirea în jos, temându-mă să nu cer iar vreo prostie. Mi-am ridicat privirea şi am văzut Calea Lactee plină de stele, albă, ca un drum de iarnă. Nu a durat o jumătate de secundă că o altă stea a brăzdat cerul. Departe, prea departe din măruntaiele Galaxiei, o lumină la fel de puternică asemeni stelei din noaptea trecută, poate chiar şi mai puternică, dar umbrită de întunericul ce mă desparte pe mine de ea şi anii lumină. A venit să ardă într-un colţ al bucăţii mele de cer. Doar într-o clipă i-am văzut naşterea din haos, moartea, fărâmiţarea ei în milioane de bucăţi cosmice şi plecarea ei spre alte colţuri ale Cosmosului spre a se reforma, a trăi şi a muri din nou, un ciclu care se repetă; poate o monotonie pentru ea. Doar o singură bucată s-a rupt din steaua sau planeta aceea. Poate cea mai mică, desprinsă brutal din planeta mamă, forţată de vântul cosmic să călătorească milioane de ani până ce-şi va fi găsit căminul. Poate că este sora stelei pe care am văzut-o noaptea trecută. Poate că amândouă se caută una pe alta lângă o planetă care se abţine să nu-şi omoare umanitatea, sperând că se vor ajunge, se vor contopi şi vor începe împreună să construiască o planetă sau o stea. Şi poate că mai sunt părţi din acea planetă îndreptându-se către bucata mea de cer doar ca să ardă şi doar ca eu să le văd. Acum cele două stele poate că au ars atunci când eu mi-am irosit dorinţele, dar praful lor va dăinui pe vecie şi va forma, în alte milioane de ani, un nou nucleu, concentrându-se sub forma celei mai luminoase stele, care va arde, va muri, va exploda, va fi combustibil pentru alte dorinţe şi se va reîmbina cu dorinţele altor fiinţe din cine-ştie-ce parte a Cosmosului.
       Ştiu că dorinţa mea nu se va îndeplini din vreme ce am irosit-o în postarea trecută, dar sunt fericită că am văzut o bucată din istoria Universului într-o fracţiune de secundă. Ştiu că v-aţi plictisit de postarea asta şi poate nu aţi înţeles nimic din ce am scris eu aici, dar vă mulţumesc că aţi avut răbdare să citiţi până la capăt. Probabil că nimeni nu citeşte, dar...ce mai contează? Văleu, trebuie să mai forţez nişte persoane!:))) Glumesc doar.
       Am un sfat să dau lumii: nu vă mai puneţi dorinţe la asteroizi, meteoriţi, sau cum naiba se cheamă aceste "superbozităţi", ci alegeţi-vă de pe cer o stea şi cereţi-i orice! E mai bine aşa decât să stai noaptea să vânezi stele căzătoare şi să te blochezi când să-ţi pui dorinţa. Şi până la urmă, stelele sunt nemuritoare. Lăsaţi-mi mie asteroizii, să-mi poarte chipul spre văile întunecate ale Lumii Neştiute, în moarte şi viaţă repetate la nesfârşit pe aceeaşi muzică clasică ce se cântă de la transformarea haosului în lumină. 

Citiţi, şi dacă nu vă place...nu lăsaţi comentariu!:))) 
Şi da, mă apucă des.