SENTIMENT

Nu există cuvânt ca "iubit". Iubirea nu are timp trecut.
Dacă încetezi vreodată să iubeşti pe cineva, atunci
niciodată nu l-ai iubit cu adevărat.

       Am fost singur printre stele. Simţeam cum privirile oamenilor şi Universul mă apăsau. Inima mă durea. Pentru mine era întuneric peste tot. Niciun soare nu mă putea lumina. Apoi, ai venit tu, lumină, şi tot întunericul care mă bântuia a fugit pe vecie. Inima mi s-a înzdrăvenit, iar oamenii îmi par prieteni toţi acum. M-ai schimbat. Ai venit tu, fericire, şi m-ai făcut să uit de durere, m-ai făcut să uit de material şi Univers. Ţi-aş spune mai mult, dar nu sunt îndeajuns de multe cuvinte ca să pot descrie ceea ce simt. Simt fericirea, simt iubirea ca şi cum ar fi în mine de când sufletul mi-a fost creat, iar răutatea şi durerea mea au dispărut, ca şi cum n-ar fi existat vreodată.
       Când ai plecat, ai luat totul cu tine. Inima, sufletul, totul...Şi acum a mai rămas doar o inimă de rezervă care se zbate non-stop să rămână în via-ţă...Simt că înnebunesc când nu te văd şi simt că mor când ştiu că nu mai eşti al meu...că nu te pot atinge, sau săruta...Dacă aş fi ştiut că e ultima dată când te văd, atunci te-aş fi strâns în braţe şi nu ţi-aş mai fi dat drumul niciodată. Doar dacă aş fi ştiut... atunci te-aş fi sărutat până aş fi murit în braţele tale. Dacă aş fi ştiut... Te rog, spune-mi că nu ai plecat din vina mea!

O, drag Proteus! Dragostea-i tiranul

Ce m-a smerit atât, încât îţi spun

Că nu-i mai grea pedeapsă ca a ei,

Cum nu e nici mai mare fericire

Decât a-i fi supus. Nu mai vorbesc

Decât despre iubire şi-al ei nume

Îmi ţine loc de masă şi de somn...

I follow,
I follow you....

        Crezi că mie nu mi-a fost dor să te ţin din nou în braţe? Să te sărut şi să-ţi spun cât de mult te iubesc, că inima mea funcţionează la capacitate maximă şi că nu-mi mai pulsează sânge în vene, ci mă otrăvesc cu iubire? Crezi că nu mi s-a rupt inima în mii de bucăţi, când am fost nevoită să-ţi spun minciunile acelea? Cum crezi că m-am simţit când te-am văzut că plângi pentru mine? Nimeni nu a făcut asta vreodată. Fiecare moment departe de tine a fost lung cât un secol pentru mine. Nici măcar un vampir nu ar putea îndura asta şi ei pot supravieţui o eternitate fără să vadă lumina zilei. Eu nu pot supravieţui fără tine şi asta te face mai importantă decât o stea ce oferă lumină, căldură şi viaţă planetelor din jur. Pentru mine tu eşti universul meu, eşti viaţa mea. Dacă ai dispărea acum, aş naviga fără oprire până la capătul Universului, oriunde ar fi acesta şi aş colinda o infinitate de dimensiuni paralele, numai ca să te găsesc. Dacă ai muri, eu aş fi în momentul următor lângă tine pentru o veşnicie. Tu înţelegi, iubirea mea, ce însemni pentru mine?
       Nu ştiu să-ţi spun cât de mult te iubesc, pentru că nu pot să măsor acea columnă fără de sfârşit, aşa cum nu se poate măsura numărul picăturilor de apă dintr-un ocean. Sunt doar Odiseu, lume, care a avut nenorocirea să audă cântecul celei mai frumoase sirene.

Dar nu înţelegi că ochii lui sunt hrana

Vieţii mele? Milă n-ai, când ştii

Că mă usuc de dor, de-atâta vreme;

O, de-ai cunoaşte patima iubirii,

Ai încerca mai bine să faci focul

Cu gheaţă şi zăpadă, mai curând,

Decât să vrei să potoleşti cu vorbe

Văpaia dragostei.

...................................................

Cu cât încerci să-l stingi, cu-atâta creşte.

P.S.: Acestea sunt citate din romanul meu. Vă rog să le trataţi ca atare. Versurile îi aparţin lui William Shakespeare.

Această poză îmi aparţine.