Există victorii care te umilesc şi înfrângeri care te înalţă

Există victorii care te umilesc…

          Victoria este o biruinţă, o izbândă, un succes repurtat împotriva inamicului într-un război, într-o bătălie, un rezultat deosebit de bun într-un anumit domeniu de activitate.

            Un leu nu se poate mândri că a ucis o gazelă. Cu toate că este victorios, nu poate să se fălească cu reuşita lui, deoarece are mai multe atuuri decât gazela: este mult mai puternic, are gheare, are colţi.

            Asemenea leului, nici Iulius Caesar nu s-ar fi putut mândri dacă ar fi nimicit doar un singur sat galic, fără izbândă în faţa uriaşei armate romane. Nici Alexandre Dumas, cel mai mare scriitor al planetei, nu s-ar fi putut mândri cu izbânda în faţa unei adolescente ce a scris un singur roman.

Victoria de la Samothrace

            Victoriile care te umilesc sunt acelea în care învingătorul are mult mai multe atuuri decât restul participanţilor. E ca şi cum l-ai pune pe Sofocle (unul dintre cei mai mari dramaturgi ai lumii care a scris aproximativ 140 de piese de teatru) să concureze împotriva unor copii de grădiniţă ce de-abia ştiu a scrie. Cu certitudine va obţine o victorie de care nu va fi deloc mândru. Poate că se va simți chiar umilit de această victorie. Nu poţi pune un copil de olimpiadă într-o cameră cu copii de doi ani. Sau o pisică printre şoareci.

            Alte victorii care te umilesc sunt acelea măsluite. Nu te poţi bucura de o victorie pe care ai cumpărat-o de dinainte. Nu este victoria ta, ci a banilor pe care i-ai plătit. Nu te poţi mândri că ai furat victoria unui om care, poate că o merită. Cum poţi să mai dormi când ştii că un om, care merita toţi laurii să piardă pentru că tu i-ai luat toate meritele?

            Să participi la un concurs de pictură, de exemplu, cu tabloul altuia este o victorie care nu îţi aduce nimic altceva decât umilinţă. Nu meriţi să păşeşti pe drumul împodobit cu lauri, pentru că nu este drumul tău, ci al altuia. Locul tău este undeva în urmă, nu printre stele. Poate că şi ţie ţi se pregătea ceva ce poate că tu nu ţi-ai dat seama. Poate că ţie ţi se pregătea ceva ce avea să-ţi aducă mai multă bucurie decât pictorului. Este mâna destinului. Omul nu ar trebui să se numească „homo sapiens sapiens”, ci „homo sapiens inconstientus” deoarece nu-şi dă seama de acţiunile faptelor sale. Va ajunge într-un loc unde i se va cere să picteze şi unde nu va şti cum să picteze, iar atunci va cădea de pe cel mai înalt pisc în cea mai adâncă ţărână pentru că drumul său nu era acela. Acea victorie îl va umili, acel vârf îi va aduce ruşinea şi nu va mai spera la nimic căci nimeni nu va mai avea încredere în el şi în talentul său.

            Cel mai bun exemplu de victorie umilitoare este legenda biblică a lui Cain şi Abel. Cain îl ucide pe fratele său, profitând de puterea sa. Victoria împotriva fratelui său nu-i aduce decât umilinţa şi atrage cu sine alte necazuri. Îi pare rău pentru ceea ce a făcut, însă Dumnezeu nu îl iartă şi îl izgoneşte, blestemându-l să nu-şi găsească odihna în veci. Cain se supune şi pleacă. Văzând umilinţa lui Cain, Dumnezeu decide să-i acorde un semn care să-l protejeze pe întreg parcursul călătoriei sale şi îi promite că din stirpea lui va lua naştere un nou popor.

…şi înfrângeri care te înalţă

          Înfrângerea este un eşec, o învingere.

            O înfrângere nu poate aduce decât beneficii. O înfrângere nu te descurajează niciodată, din contră, îţi dă curajul de a merge mai departe până ce ai parte de o victorie, şi chiar şi mai departe. A participa înseamnă că ai avut curaj(şi asta contează cel mai mult într-o competiţie), însă a fost cineva mult mai bun decât tine, care te-a învins. Nu contează. Cu fiecare eşec vei deveni şi mai bun pentru că vei învăţa care sunt greşelile pentru a nu le mai repeta. Vei avea mai multe învingeri decât victorii pentru că vei avea multe de învăţat, dar atunci când vei învinge, vei şti că tot ceea ce ai făcut şi pentru ceea ce ai luptat nu vor fi fost în van.

Înfrângerea nu este întotdeauna opusul victoriei. Victoria nu înseamnă câştigarea un premiu, unui titlu. Înseamnă depăşirea obstacolelor, a viciilor şi a slăbiciunilor. Nereuşitele ce preced victoria conduc la autostimulare, la ieşirea repetată din mediocru, la inovaţii. Aici intervine rolul pozitiv al înfrângerii, care, dacă nu va duce la o victorie apropiată în plan material, cu siguranţă va avea rezultate în plan spiritual, prin formarea personalităţii, a spiritului de competiţie şi al cunoaşterii de sine.