Epopee stelară

Cum arată Luna din partea ta de lume?
E albă de la frig?
Sau roşie ca focul?

La apus, acum tu află
Că numai ea din mii de stele
Îmi plânge dorul meu de tine
Şi durerea ce-mi sugrumă duhul.

În miez de noapte mii de aştri
Ce pentru iubire m-am rugat
Mi-au zis, rugându-mă-n sclipirea lor
Spre glorie şi nemurire să aspir.

Dar eu, copil tâmpit, n-am auzit,
Şi m-am înecat în iubire-amară,
Inima de piatră s-a făcut de lavă,
Dar a împietrit la loc,deformată.

N-am vărsat lacrimi pentru tine,
Am plâns cu Luna pentru mine.
M-a luat de mână şi m-a zis:
"N-are rost să-âi verşi amarul pentru-un orb,
Când ochii tăi văzut-au minunăţii întregi".
A luat o rază şi mi-a luminat
Văi astrale negăsite de umani,
Sori albaştri şi fiori-pulsari,
Stele negre, degerate.

Mi-a zis: "Copilă,
cuvântul scris al tău
este menit să dreagă lumea.
De-i stricată pe dos s-o-ntoarcă.
Nu te amăgi cu iubiri neîmpărtăşite
Ce-au iscat războaie multe: episodul Troia,
Ci lasă-ţi chipul în pagini de istorie
Ţi scrie cărţi ce fac istorie.
Devino muză artelor şi ridica-te-voi la stele,
Dar nu te chinui să-ţi împarţi iubirea
Cu un om ce nu o vrea.
De-i vrei binele, lasă-l să plece,
Oricum nu va înţelege.
Căci ce-i iubirea pân' la urmă?
Flacăra unei lumînări muribunde
Sau inima unui foc de artificii.
Dar să-ţi fie numele rostit în veci
De oameni efemeri şi mii de stele?
Copilă, asta-i gloria-adevărată,
Dorinţă, patimă şi libertate".

Coboram pe scări luminiscente

"Am înţeles, stăpână"-am răspuns,
cu lacrimi de cristal în ochi,
privindu-te de sus, din cer.
N-aveam motive să mă-ntorc,
doar unul singur şi acela,-şi
întorcea privirea de la mine.
"Coboară-o rază,-am zis,
Spre Terra mă întorc".
Coboram pe scări luminiscente
Şi te vedeam plângând după o tipă
Cu părul negru şi cu ochii mari.
Te-ai dus la ea, dar
Spatele ţi l-a întors, grăbită.
Nici nu te-a văzut şi-a dispărut.
Dacă lângă mine-ai fi plâns,
Te-aş fi strâns în braţe şi ţi-aş fi zis
Să te calmezi, că pur şi simplu, o
Să fie bine, dar nu mai observat.

Mi-am luat trupul greu
şi l-am îmbrăcat.
M-am trezit în praf. Genunchii-mi
tremurau. M-am scuturat şi mi-am
promis să nu mai simt nimic
pentru nimeni, nu din cauza ta. Înţeleg.
Inima praf mi s-a făcut
Şi-a dispărut,
Iar eu am şoptit, privindu-mi lumea:
"Capul sus şi către stele...!"

M-a luat de mână şi m-a zis:

"N-are rost să-âi verşi amarul pentru-un orb,

Când ochii tăi văzut-au minunăţii întregi".