FILM: Portretul luptătorului la tinereţe

       "Portretul luptătorului la tinereţe" este un film regizat de către Constantin Popescu Jr, iar critica de film a numit pelicula cel mai bun debut cinematografic de până acum.
       Filmul a fost lansat simultan pe 19 noiembrie 2011 în mai multe oraşe ale ţării: Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Bacău, iar pe 10 decembrie 2011 la Timişoara, unde s-a bucurat de un real succes.
       Din distribuţie fac parte:
Constantin Diţă
Cătălin Babliuc
Ionuţ Caras
Vasile Calofir
Bogdan Dumitrache
Ion Cosma
Cosmin Mircea Cretu
Florin Lăzărescu
Dorian Boguţă
Mihai Constantin
Mihai Bendeac
Cosmin Seleşi
Bogdan Dumitrescu
Dan Bordeianu
Constantin Lupescu
Cosmin Natanticu
Bogdan Cotleţ

şi mulţi, mulţi alţii.

Nota regizorală:

      M-am hotărît să regizez trei filme despre lupta împotriva comunismului în ţara mea, după ce am studiat materiale şi documente de arhivă din perioada 1945 – 1965. Am aflat astfel că a existat o mişcare de rezistenţă împotriva regimului. Ştiam într-o oarecare măsură, ca fiecare român de altfel, ceea ce se întîmpla în Europa şi în lume, în ce priveşte comunismul. Am aflat despre închiderea celor care se opuneau regimului, despre metodele folosite de Securitatea din România, în încercarea de a reduce la tăcere vocile care criticau regimul, ororile şi minciunile dictaturii. Am aflat despre posturile de radio străine pe care le ascultau părinţii şi bunicii noştri pentru a afla ce se întîmpla cu adevărat în ţara noastră şi în lume, în timp ce media de la noi era controlată în totalitate de regim. Am aflat despre lagărele de muncă silnică din anii `60. Am aflat despre ce s-a întîmplat în alte ţări foste socialiste şi tot aşa. Dar am descoperit şi că au existat multe lucruri despre care nu am ştiut nimic din acea latură a istoriei ţării mele. Lucruri despre care nu învăţasem la şcoală. Am aflat despre existenţa a mai mult de 1.000 de grupuri de partizani care s-au opus mişcării comuniste din România, timp de peste 10 ani; am aflat întîmplări cu femei şi bărbaţi care au murit crezînd în ideile lor, care au refuzat să facă compromisuri. O mişcare de rezistenţă longevivă, care se dovedeşte a fi fost printre cele mai lungi în istoria statelor est europene, dacă nu chiar cea mai lungă. Am fost atît de impresionat de curajul acelor oameni, de puterea lor de a fi statornici în ideile în care credeau cu tărie, de hotărîrea lor, de vigoarea şi puterea de a îndura cele mai cumplite chinuri, doar pentru că erau împotriva unei idei pe care o considerau greşită (comunismul adică) şi împotriva guvernării sovietice a ţării, încît am decis că trebuie să citesc tot ce puteam găsi şi să încep să scriu un scenariu despre ei, despre confruntarea dintre aceste două forţe aflate în opoziţie: comuniştii şi idealiştii de tot felul care vroiau să îi oprească. 

       Mai tîrziu am descoperit că există o cantitate uriaşă de informaţii. Poveştile erau foarte complicate, unele personaje erau controversate, unii dintre luptători erau tineri entuziaşti conduşi de impulsuri şi/ sau idei naţionaliste, socialişti, liberali sau tot felul de mebri de partid, cei mai mulţi dintre ei făcînd parte din partidele înlăturate după ce regimul comunist a venit la putere după cel de-al Doilea Război Mondial. Lucrurile în care credeau erau diferite, aşa cum diferite le erau şi motivaţiile.

       Mi-am dat seama că scenariul ar fi devenit prea lung, aşa că am decis să fac trei filme, încercind să cuprind, cît pot eu de bine, ceea ce cred că s-a întîmplat, cum anume şi de ce.

       Primul meu film, deci, este despre un grup de tineri care au decis să se împotrivească regimului, retrăgîndu-se în munţi, în aşteptarea Americanilor, cu speranţa înlăturării regimului comunist.

        E un film despre tinereţe şi despre entuziasmul plin de fermitate, uneori nebunesc, care te poate face uneori să iei decizii incredibile care îţi vor guverna întreaga viaţă. Este un film despre un grup de tineri care au rezistat mai mult de un deceniu, ascunzîndu-se în munţi, în opoziţie totală faţă de regimul de guvernare şi faţă de cei trimişi pe urmele lor. Se pare că în acest scop au fost mobilizate cele mai numeroase trupe din Securitate si Miliţie din istoria ţării.  

     Cel de-al doilea film din această serie va fi despre o femeie numită Elisabeta Rizea, o susţinătoare a Monarhiei. Comuniştii i-au luat tot ce avea, aşa că a luat decizia de a lupta împotriva regimului. A ajutat un grup de partizani şi după mai bine de 10 ani petrecuţi în închisoare, deşi a îndurat torturi şi umiliri groaznice, nu i-a trădat pe cei pe care i-a ajutat.

       Cel de-al treilea film mi-ar plăcea să fie despre fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu. Şi ei au luat hotărîrea să se opună regimului comunist şi au reuşit să stea ascunşi în munţi mai mult de 8 ani, în ciuda faptului că membrii familiilor lor au ajuns în  închisoare şi că mulţi dintre vecinii lor au îndurat torturi crunte. Toma a rezistat ascuns alături de femeia iubită, Maria Plop, iar ea a născut o fetiţă în ascunzătoarea lor din munţi.

      Poveştile despre acei ani sînt foarte controversate. Mulţi i-au acuzat pe partizani că au fost egoişti sau că au avut motive egoiste pentru a se ascunde de autorităţi, i-au acuzat pentru chinurile prin care au trecut familiile lor şi pentru că dintre rudele şi  prietenii lor, mulţi au fost închişi sau au murit, doar pentru că aveau o legătură, cît de mică (deşi fără vreun motiv puternic), cu unii dintre partizani. Alţii i-au acuzat că sînt naţionalişti, extremişti de dreapta, care nu erau cu nimic mai presus faţă de activiştii de stînga sau comuniştii împotriva cărora pretindeau că luptă. E un fapt cert că astăzi, în ţara mea, puţină lume pare să fie interesată cu adevărat sa afle lucruri despre trecut, sau să dorească să înţeleagă cu adevărat ceea ce s-a întîmplat şi de ce. Mulţi cred că e mai bine să laşi trecutul într-o cameră întunecată şi că e mai bine să nu mai deschizi uşa spre ea. Nu cred că e spre binele nostru în vreun fel să nu vrei să vorbeşti despre trecut, să nu vrei să afli anumite aspecte din trecut doar pentru că nu sînt tocmai clare. Mulţi se lasă conduşi doar de impulsul de moment, al lui “aici şi acum”, alţii se lasă tîrîţi de mass-media şi de ideea de divertisment, în timp ce istoria care se studiază în şcoli este săracă în informaţii despre acei ani sau în cel mai bun caz selectivă. Acestea sînt motivele pentru care am decis să spun câteva dintre poveştile acelor ani, indiferent de cît de controversaţi au fost. Cred că este important să cunoaştem părţile bune, dar şi părţile rele sau greşite ale trecutului nostru, pentru a putea evita pe cît posibil luarea unor decizii eronate în viitor. Cred că a venit momentul să ne putem confrunta cu trecutul în integralitatea lui, cel puţin să încercăm să înfăţişăm lucrurile aşa cum s-au întîmplat, fie că sîntem de acord cu ele sau nu.

       La final, dar nu în ultimul rînd, cred că unora dintre aceşti oameni le datorăm măcar puţină recunoştinţă pentru demnitatea de care au dat dovadă.

         Măcar atît.

Subiectul pe scurt:

       Imediat după al doilea război mondial, când puterea a fost preluată de comunişti, în munţii României, grupuri de oameni s-au opus regimului opresiv cu arma în mână. Aproape toţi au sfârşit în temniţă ori în faţa plutonului de execuţie. Mai mult de 1000 de grupări de „partizani” anticomunişti au fost înregistrate în dosarele Securităţii, Munţii Făgăraş fiind unul dintre nucleele acestei lupte, între 1947 şi 1960.

       Una dintre cele mai longevive grupări de a fost cea condusă de Ion Gavrilă Ogoranu: cei 12 tineri au rezistat în munţii Făgăraş, în condiţii extrem de dificile, aproape zece ani. Ogoranu a fost singurul din grup care nu a fost prins până în 1976, lucru unic în istoria grupărilor de partizani de oriunde. Legenda omului care s-a ascuns de Securitate timp de 27 de ani şi a camarazilor săi care au luptat şi au murit pentru o idee sunt subiectul acestui film.

Nota personală:

       Eu am văzut filmul la şcoală, cu clasa, în orele de istorie. Eram sceptică în momentul în care am auzit că este românesc, dar am rămas mai mult decât surprinsă când mi-am dat seama că, de fapt, îmi place mult. M-am gândit la această peliculă vreo două săptămâni după ce l-am vizionat. Sincer, nu credeam că o să mai vedem un film bun românesc vreodată. 

       Că tot vorbim cu onestitate, vă spun drept că eu nu mai auzisem de partizani până la filmul ăsta. Nu am ştiut vreodată că au existat oameni care au luptat împotriva comunismului.

       Filmul abundă în scene de violenţă şi nu prea este indicat, după părerea mea, persoanelor slabe de inimă. Nu credeam că oamenii au putut fi atât de răi. Mi-a plăcut imaginea partizanilor. Erau ceva gen Pintea sau Toma Alimoş. O voinţă de fier şi un curaj neomenesc. Au luptat până la ultimul, deşi nu mai era speranţă, deşi chiar şi ei vedeau acest lucru. Nu s-au dat înapoi de la nimic. Aceştia, dragi cititori ai acestui umil blog, sunt adevăraţii eroi, nu oameni modificaţi genetic şi cu armuri de titan pe ei. Oameni care au luptat pentru ceea ce credeau ei.

       Regizorul promite multe şi mă aştept de la Constantin Popescu Jr. la nişte filme, aşa cum am spus şi mai sus, cu haiduci, cu paria, cu piraţi, sau, de ce nu?, la filme istorice, sau la ecranizări după romane celebre, sau după legende româneşti. E uşor de spus ce vrei să faci, dar e mai greu să şi faci, nu? Păi, ce s-ar mai putea spune în legătură cu acest film? Merită un Oscar, pe bune, nu un premiu amărât acolo de la nu-ştiu-ce societate românească de doi bani. Iar regizorul să ne trăiască. Şi mai ales scenaristul. 

Informaţii şi fotografii preluate de pe site-ul oficial al filmului: Portretul luptătorului.