ARTIST: Alter Sholem Kacyzne - scriitor evreu, critic, fotograf
1. Copilăria
Alter Sholem
Kacyzne, fiul unei croitorese şi al unui zidar, s-a născut pe 31 mai 1885, în
Vilnius, Lituania.
A urmat cursurile
unui heder, dar la vârsta de 14 ani, când a murit tatăl său, a renunţat la
studii şi a fost trimis să locuiască cu rudele sale din Ekaterinoslav (sau
Yekaterinoslav, astăzi Dniepropretrovsk, Ucraina), unde a stat timp de 11 ani.
Cu toate aceste modificări din viaţa lui, Kacyzne a lucrat ca ucenic de
fotograf şi, fiind autodidact, a devenit fluent în idiş, rusă, polonă, germană,
franceză şi ebraică. Fotografiile aveau să-i asigure un trai decent.
La început,
Kacyzne a început să scrie în rusă. Apoi, a decis să-i trimită câteva dintre
lucrările sale lui Shlomo An-ski, autorul piesei "Dybbuk" care, în
acel moment, era editorul revistei ruseşti "Yevreisky Mir"
("Lumea evreiască").2. Tinereţea şi maturitatea
În 1909, când Kacyzne avea doar 24 de ani, An-ski a decis să-i
publice două poveşti în "Yevreisky Mir". În acelaşi an s-a căsătorit
cu Hannah Kachanov şi a descoperit lucrările lui Y.L. Peretz.
Unul dintre motivele pentru care Kacyzne a decis să se mute în
Varşovia a fost pentru că îşi dorea să fie mult mai aproape de influenţa
literară a lui Peretz. Un alt motiv este că, în acea perioadă, Varşovia era un
oraş cultural bine dezvoltat din punct de vedere iudaic, ceea ce însemna că era
un mediu propice dezvoltării lui Kacyzne ca şi scriitor. Citind lucrările lui
Peretz, şi-a dat seama că trebuia să scrie în idiş, dar nu a făcut asta decât
în 1918, după 3 ani de la moartea mentorului său, din resprect pentru acesta.
Primele sale texte în idiş au apărut în volume colective în Vilnius şi Kiev. De
altfel, lui i-au fost încredinţate administrarea şi publicarea moştenirii
literare a lui Peretz.
2.1. Operele sale
Opera sa
literară era vastă şi variată. Simpatizant al stângii, ca alţi contemporani ai
săi, a scris în mod regulat şi publicat articole despre literatură, artă,
teatru şi chestiuni sociale, în revista "Literarishe Bleter"
("Pagini Literare"), pe care a fondat-o împreună cu Yoshua Singer,
Peretz Markish, Melech Ravitch şi Nachman Mayzel. Pe lângă aceasta a mai scris
şi pentru revistele "Vilner Tog" ("Cotidianul
Vilna") şi "Varshaver Shriftn" ("Scrierile
Varşoviei").
În 1919 şi 1920
au fost publicate primele sale două cărţi: poemele dramatice "Der gayst
der meylekh" ("Spiritul,
Regele"), şi "Prometeus".
Kacyzne a menţinut o bună relaţie intelectuală cu An-ski, iar după
moartea acestuia a completat şi editat ultima sa piesă neterminată, "Tog un nackt" ("Zi şi noapte"), iar acest
proiect la determinat să scrie mai mult teatru.
În 1922 scrie "Arabeskn", o operă de debut, în care se reflecta
ambiţia lui Kacyzne şi posibilitatea ca acesta să fi devenit un foarte bun
autor.
În 1925, piesa sa "Dukus" ("Ducele") a fost jucată în
Varşovia şi, datorită succesului său covârşitor, aceasta s-a jucat şi în
Polonia, România şi chiar în Argentina. În același an i se naște o fiică, care
se va numi Shulamit.
.jpg) |
| Hannah, Shulamit şi Alter Kacyzne |
În 1926, piesa "Ducele" este publicată şi la fel şi piesa
"Hurdus" ("Irod").
La sfârşitul anilor '20, Kacyzne a compus romanul său, în două volume,
intitulat "Shtarke
un shvakhe" ("Cel puternic şi cel slab;
1929-1930), iar în perioada 1934-1935 este redactor şef al cotidianului
comunist "Der
fraynd" ("Prietenul").
În 1936 publică volumul "Bladn un groteskn" ("Balade şi Lucruri Groteşti"), iar mai târziu scrie
trei piese: "Dem
yidns opere" ("Opera evreiască" - lucrare
nepublicată în timpul vieţii sale), "Esther" (publicată în 1937) şi "Shvartsbard" (despre Sholem Schwartzbard, care îl
asasinase pe naţionalistul uncrainian Symon Petliura în 1926 - lucrarea a fost
publicată în 1939).
De asemenea, Kacyzne a tradus lucrări din rusă în idiş şi a scris
scenariul pentru filmul "Der
dibek" ("Dybbuk"; 1937), bazat
pe lucrarea omonimă a lui An-ski.
De asemenea, a fost şi directorul literar al Teatrului Naţional Idiş,
redactor al mai multor posturi de radio, membru al consiliului de directori al
Societăţii de Scriitori şi Jurnalişti de Limbă Idiş şi preşedintele Clubului
PEN de limbă idiş.
2.1.1. "Dukus" ("Ducele")
"Ducele" este o dramă în patru acte, inspirată din legenda
contelui Valentine Potocki, care, în secolul al XVIII-lea, s-a convertit la
iudaism, sub numele de Avraam ben Avraam. Din cauza acestei convertiri, acest
conte avea să plătească cu propria lui viaţă. Aceată piesă este cea mai
cunoscută, cea mai publicată şi cea mai jucată piesă a lui Kacyzne.
Piesa a fost pusă pentru prima oară în scenă în Varşovia, de către
Morevski, în Cracovia şi Danzig de către Jonas Turkow, iar în Argentina de
către Rudolf Saslavski. Vilner Troupe a pus-o în scenă în România, Polonia,
Letonia, Estonia şi Viena, iar în Statele Unite ale Americii, Joseph Buloff s-a
ocupat de ea, sub numele de "Der Ger Tzedek" ("Dreptul
convertit").
În introducerea piesei, Kacyzne a explicat că acest stil dramatic
nu îi era necunoscut. "Când am scris în aceeaşi manieră "Spiritul,
regele", "Prometeus" şi "Turnul Babel", aceste piese
nu erau decât produsul scrisului la birou, un teatru pentru cititori. În acea
perioadă, aveam o antipatie pentru scenă. Nu puteam să suport convenţiile
teatrale existente, iar pentru o lungă perioadă de timp, teatrul a devenit
pentru mine plictisitor. Şi nu numai pentru mine. Toate schimbările care au
apărut în teatru în ultimii ani, toate explorările şi succesele diferitelor
moduri de abordare ale direcţiei scenice sunt o mărturie a faptului că teatrul
era, în acea vreme, într-o nevoie urgentă de împrospătare"[1]
2.1.2. "Hordus" ("Irod")
"Hordus" este o tragedie istorică, în versuri, scrisă în
stil shakespearean, formată din cinci acte şi nouă scene. În aceasta Kacyzne descrie
conflictele interne ale unei personalităţi puternice, care crede că îi este
destinat să conducă, dar care este incapabil să câştige afecţiunea poporului.
Supuşii săi sunt conştienţi că liderul lor este supus Romei şi pentru că are
origini edomite, este văzut ca un străin. Este prezentată şi iubirea lui Irod
pentru sora lui vitregă, Shulamit, care este un fel de Lady Macbeth şi care îl
incită să-şi asasineze soţia şi cei doi fii. În cele din urmă, puterea sa de
dovedeşte a fi o catastrofă.
2.1.3. "Schwarzbard"
În "Schwarzbard", o dramă în trei acte şi şapte scene,
Kacyzne s-a ocupat de cazul ceasornicarului Sholem Schwarzbard, care caută
răzbunare pentru numeroasele pogromuri dezlănţuite în Ucraina împotriva
evreilor. În 1926, în Paris, îl omorâse pe Simon Petliura, un criminal şi
instigator al acestor masacre. Sunt copleşitoare scenele întâlnirii dintre
Schwarzbard şi poetul Acher Schwarzman. Purtând uniforma militară a Legiunii
Franceze, Schwarzbard discută cu interlocutorul său (membru al Armatei Roşii) despre
problemele naţionale şi principiile umanitare. Fără îndoială, din cauza
subiectelor sale, prezentarea acestei piese a devenit periculoasă şi
ameninţătoare în 1937, în opinia cenzurii poloneze.
Piesa
s-a jucat în 1937 la Riga şi în 1938 la Kaunas, sub numele de
"Procesul". În timpul războiului, aceasta s-a jucat în São Paulo şi Johannesburg (1939) şi în Los Angeles, în 1940.
2.2. Fotografiile
În momentul în care s-a mutat în Varşovia, Kacyzne şi-a deschis un
studio de fotografiere pe strada Dulga, specializându-se în realizarea de
portrete individuale şi evenimente de familie, precum Bar-Mitzvah şi nunţi.
Anii de ucenicie au fost îmbelşugaţi, iar meseria de fotograf a devenit o sursă
bună de venit. Căpătând repede prestigiu ca şi fotograf, devenise o modă pentru
locuitorii Varşoviei să fie fotografiaţi de Kacyzne. Unul dintre asistenţii săi
era Yoshua Singer, fratele lui Isaac Bashevis Singer, care îi retuşa
fotografiile, înainte ca el însuşi să devină scriitor, lăsându-se inspirat de
studioul în care lucra.
Kacyzne nu a fotografiat numai oameni bogaţi şi faimoşi, dar mai
mulţi oameni sărmani şi necunoscuţi. Şi-a dus camera în teatre, prelegeri şi în
casa lui de vară din Svider, unde deseori erau invitaţi membrii cunoscuţi ai
Khalyastre (un grup de scriitori idiş), printre care Peretz Hirschbein, Melech
Ravitch, fraţii Singer, Mendl Elkin şi Uri Zvi Greenberg. Cu toţii se plângeau
de taxa de chirie pe care acesta le-o cerea.
Nu lipsite de importanţă au fost călătoriile sale către cele mai
îndepărtate sate din Polonia şi Rusia, cu siguranţă inspirate din expediţiile
etnografice ale lui An-ski şi, probabil, realizate cu aceeaşi intenţie: aceea
de a captura pentru totdeauna viaţa evreiască, înainte ca aceasta să dispară
pentru totdeauna. Călătoriile sale l-au purtat către Spania, Italia, România,
Maroc şi Palestina. Kacyzne a realizat o arhivă impresionantă, dar majoritatea
forotgrafiilor sale au fost distruse de nazişti. Numai 700 de fotografii ale
sale au rămas, pentru că el obişnuia să le trimită în Statele Unite ale
Americii pentru a fi publicate în New York Forverts, unde era şi angajat.
Astăzi, fotografiile sale pot fi admrate în cartea "Poyln"
("Polonia"), publicată în 2001 de institutul YIVO, cu ajutorul lui
Shulamit Kacyzne Reale, fiica lui.
3. Moartea
În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, mulţi scriitori din
cercul literar al lui Kacyzne, conştienţi de anti-semitismul din ce în ce mai
aspru şi de multele victorii ale Germaniei, au decis să părăsească Polonia.
Deşi obşinuse o viză pentru Statele Unite ale Americii, acesta nu a vrut să
plece pentru a deveni un emigrant. În septembrie 1939, când Germania a invadat
Polonia şi au ocupat Varşovia, Kacyzne a fugit cu familia sa în Lvov, aflată
atunci sub ocupaţie sovietică. În iunie 1941, când Germania a rupt pactul cu
Uniunea Sovietică, familia Kacyzne a vrut să părăsească zona, pentru a călători
către zonele sovietice, însă nu li s-au oferit locuri în trenurile destinate
evacuării oraşului. S-au decis ca Alter să părăsească familia pentru că erau
siguri că acesta avea să fie căutat de nazişti în special pentru activităţile
pe care le făcuse sub dominaţia rusească. Soţia şi fiica sa au rămas în urmă,
crezând că naziştii nu s-ar fi atins niciodată de o femeie singură cu un copil.
Kacyzne, împreună cu alţi refugiaţi, s-a îndreptat către Tarnopol.
După un marş de 5 zile, a ajuns în Tarnopol, dar naziştii ajunseseră acolo
înaintea lui. Colaboratorii lor ucrainieni erau deja ocupaţi cu organizarea
unui pogrom care a durat de pe 4 iulie, până pe 11 iulie, timp în care au ucis
5000 de evrei. Pe 7 iulie, Kacyzne şi un grup de evrei au fost duşi într-un
cimitir, unde au văzut mormane întregi de cadavre. Acolo, au fost forţaţi să-şi
sape propriile morminte, iar timp de patru ore au fost chinuiţi de nazişti şi
în cele din urmă ucişi. Un ucrainian a văzut că Alter Sholem Kacyzne încă mai
respira în mormântul său, aşa că a luat un băţ şi l-a lovit până ce acesta a
murit.
Moartea lui Kacyzne a fost descrisă în detaliu de Nachman Blitz, un
tânăr poet de limbă idiş, care fusese dus în aceeaşi zi şi în acelaşi cimitir
pentru a fi omorât. Acesta a căzut la câţiva metri de locul în care Kacyzne a
fost omorât, însă a supravieţuit şi reuşit să scape la căderea nopţii. Soţia
lui Kacyzne, Hannah, a murit în lagărul de concentrare Belzec, iar fiica lor,
Shulamit, a supravieţuit războiului, dându-se drept creştină. În 1946 s-a
căsătorit cu ambasadorul italian în Polonia, Eugenio Reale şi şi-a dedicat o
mare parte a vieţii conservării moştenirii artistice şi literare a tatălui său,
şi a murit în 1999.
[1] Citate
preluate din http://www.jewish-theatre.com/visitor/article_display.aspx?articleID=3755#,
accesat în data de 10/01/15
Comentarii
Trimiteți un comentariu