De ce avem nevoie de poezie și alte arte frumoase în pandemie
Cineva a comentat pe Facebook că un concurs de poezie este fix ceea ce are nevoie românul în plină pandemie.
Nu pot să nu observ dorința oamenilor (menționez că nu am spus „românilor” aici) de a se îndepărta de lucrurile frumoase atunci când au cea mai mare nevoie de ele. Tocmai pentru că suntem într-o situație și mai jenantă decât am fost în trecut - avem o molimă în țară, sute de mii de șomeri, iar criza economică se repede cu pași repezi ca să muște din România - ar trebui să fim mai atrași de artele frumoase și să le promovăm.
De ce ar trebui să facem asta? Pentru că suntem bombardați tot timpul cu mesaje negativiste, care dăunează psihicului nostru, chiar dacă nu suntem conștienți de acest lucru.
Iar cu pandemia asta fix de artă ar trebui să ne ardă. Să nu uităm că poezia și celelalte forme artistice vindecă suflete. Chiar dacă vremurile sunt grele, nu trebuie să uitam pentru ce luptăm, pentru ce trăim și care sunt lucrurile care ne diferențiază de animale. Animalele nu compun poezii. Oamenii da.
Muzica trompetelor a distrus zidurile cetății biblice Ierihon, lira lui David a îmblânzit demonii care îl chinuiau pe regele Saul, fluierașul unui călător a scos plaga de șoareci dintr-un oraș din povestea fraților Grimm, cântecul sirenelor atrăgea marinarii către stânci și tot un cântec a adormit cerberul care păzea intrarea în camera filosofală din Harry Potter.
Aceste lucruri se întâmplau în mitologie și povestiri, dar au un fundament în viața reală. Ce se întâmplă cu creierele noastre atunci când facem artă? Se pare că arta îmbunătățește buna funcționare a creierului și induce starea de bine. Nu este de mirare că oamenii au fost atrași de artă încă din cele mai vechi timpuri și au perpetuat-o. Arta are un impact asupra sistemului nervos, a emoțiilor, și chiar poate ridica nivelele de serotonină din corp. Arta poate schimba modul în care percepem lumea.
Studiile au arătat că producerea artei vizuale duce la creșterea conectivității funcționale la nivelul creierului și la o activare amplificată a cortexului vizual. Cercetătorii sunt de părere că producerea de artă este echivalentă cu exercițiul pentru creier, și chiar sugerează că această este similară cu modul în care exercițiile fizice ajută corpul. Crearea artei poate face ca mintea să fie foarte lucidă atunci când înaintăm în vârstă.
Pe lângă asta, crearea artei ne poate ajuta să trecem peste situații stresante și dificile din viața de zi cu zi. Nu trebuie să fim artiști consacrați pentru a putea face artă. Oricine poate face artă, oricine poate fi un geniu neînțeles și oricine poate folosi arta ca exercițiu pentru creier, așa cum o facem cu gimnastica, de exemplu. Și nu costă mai nimic. Putem face artă din nimic.
Creierul uman este conectat la poezie
Să ne întoarcem de unde am plecat: la poezie. Pesemne că anticii au folosit atât de mult poezia în treburile lor zilnice încât aceasta s-a lipit de ADN-ul nostru. Poezia este peste tot și nu ne dăm seama. Facem rime fără să vrem chiar și chiar limbajul fiecărui individ are un ritm propriu.
În ultimii ani, cercetătorii au utilizat imageria prin rezonanță magnetică funcțională și alte echipamente sofisticate pentru a studia modul în care creierul reacționează la poezie. Au descoperit, printre alte lucruri, că creierul pare să fie programat să recunoască rima și ritmul folosite de poeți și să le diferențieze de vorbirea cotidiană și de proză. Au găsit, de asemenea, că studiul contemplativ al poeziei și multiplele înțelesuri ale poemelor activează zone specifice din creier - unele dintre zonele care, de fapt, ne ajută să interpretăm realitatea de zi cu zi.
Într-unul dintre noile studii publicate în revista Frontiers of Psychology, cercetătorii de la Universitatea din Bangor, Marea Britanie, au citit o serie de propoziții unui grup de oameni vorbitori de galeză. Unele dintre fraze se conformau regulilor de construție poetică a Cynghanedd (o formă tradițională de poezie galeză), în timp ce alte fraze nu comportau aceste reguli. Chiar dacă subiecții studiului nu știau nimic despre Cynghanedd, ei totuși au spus că acele fraze care se supuneau regulilor erau „bune”. Cercetătorii au testat subiecții cu aparate EEG (electroencefalograf) și au observat că există activitate electrică în creierele lor, produsă la nici o secundă după ce au auzit ultimul cuvânt al frazelor poetice.
„Poezia pare să fi fost „construită”, este ca o profundă intuiție. Fiecare ființă umană este un poet inconștient” spune profesorul Guillaume Thierry.
Într-un studiu publicat în 2013 în Journal of Consciousness Studies, cercetătorii Universității din Exeter au avut participanți care s-au supus testelor aceluiași dispozitiv imagistic în timp ce citeau diverse texte de pe ecran. Selecția varia de la proză de specialitate (un fragment dintr-un manual de instalare al unui echipament de încălzire) și pasaje din romane, până la diverse exemple de poeme, dintre care unele au fost identificate de subiecți ca favorite. Subiecții au trebuit să evalueze textele în funcție de calități precum emoția survenită și cât de literare sau dificil de contemplat erau.
Cercetătorii au descoperit că pe cât de mare era gradul emotivitate pe care subiecții îl ofereau unui fragment, cu atât mai mare era gradul de activare al zonelor din partea dreaptă a creierului. Exemplele mai literare au „aprins” zone din partea stângă a creierului, printre care o zonă care se ocupă cu reglarea mișcărilor și procesarea frazelor grele. Cercetătorii au descoperit că poemele favorite ale subiecților au activat slab o rețea neuronală asociată cu cititul, dar au activat puternic lobii parietali inferiori, o zonă asociată recunoașterii.
În 2015, cercetătorii Universității din Liverpool fac același experiment și citesc subiecților pasaje de poezie și proză, în încercarea de a descoperi care părți ale creierului sunt implicat în „identificarea literaturii”. În jumătate dintre exemple, ultima frază reprezintă o răsturnare de situația (un ”moment a-ha”, așa cum îl descrie Philip Davis, profesor și director al Institutului de Psihologie, Sănătate și Societate). Un exemplu în acest caz fiind un poem din1799 al lui William Wordsworth despre o persoană care a murit singură, despre care naratorul lasă indicii care spun că ar fi fost iubirea lui neîmpărtășită. Subiecții au evaluat pasajele în funcție de cât de poetice au fost versurile și să spună dacă ultimele versuri i-au făcut să reinterpreteze înțelesurile poeziilor.
Profesorul Davis a spus: "Partea poetică a activat părți diferite ale creierului, legate de procesarea non-automatică a înțelesului, ducând la o activare sporită a minții și a unui simț al recompensei dezvoltat.
Dar cercetarea sugerează deasemenea că citirea sau ascultarea poeziilor este utilă și pentru altceva decât mângâierea sufletelor și a emoțiilor. Aceleași abilități pe care le folosim ca să înțelegem poezia lui T.S. Eliot: "The Love Song of J. Alfred Prufrock ", de exemplu gândirea flexibilă și abilitatea de a stărui asupra multiplelor înțelesuri, ne ajută să navigăm prin evenimente neprevăzute și să luăm decizii în viețile noastre.
Chemarea la activare a percepției literare poate avea un efect semnificativ în provocarea capacității noastre mentale”, spune profesorul Davis. El crede că dacă mai mulți oameni ar citi poezie și ar stărui asupra înțelesurilor versurilor, atunci „s-ar face o diferență asupra capacității lor de a gândi cu mai multă vigilență în exercitarea surprizelor și schimbărilor”.
Cu alte cuvinte, beneficiul uzului de cuvinte nu este doar acela de a calma demonii spirituali și mentali, ci și acelea de a face mintea să funcționeze într-un ritm mult mai alert. Este, practic, un exercițiu pentru creier. Nimeni nu s-a plâns vreodată că s-a stricat la cap de atâta citit de poezie.
Așa că dacă vă doriți, dragile mele, să vă antrenați mintea și să nu pierdeți materia cenușie în aceste vremuri mai puțin fericite, citiți poezie. Orice poezie. Și nu uitați să adăugați măcar o carte românească în coșulețele de cumpărături!
Vă pup!
Bisoux!
Bibliografie:
Comentarii
Trimiteți un comentariu