"Quo Vadis" de Henryk Sienkiewicz
Titlul său provine din latină şi înseamnă "Încotro mergi".
Aş putea scrie şi vorbi despre acest roman două zile, însă nu cred că voi aveţi atât de multă răbdare ca să citiţi tot ce am de spus. De aceea, mă voi axa pe lucrurile esenţiale: o parte din biografia lui Sienkiewicz şi acţiunea romanului.
Henryk Sienkiewicz (5 mai 1846, Polonia - 15 noiembrie 1916, Elveţia) este unul dintre cei mai mari prozatori ai Poloniei şi câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 1905.
El nu era un copil bun la învăţătură, dar îl atrăgeau lecturile şi portretele cavalerilor în armuri ce împodobeau o biserică de pe strada unde mergea zilnic la şcoală. În 1865 renunţă la studii şi nu-şi susţine examenul. O face un an mai târziu, la Varşovia unde începe întâi dreptul, apoi medicina şi termină cu filologia. Este colaborator al "Gazeta Polska". În 1871 îşi întrerupe din nou studiile. Era ziaristul preferat al varşovienilor. În 1874 pleacă spre California (SUA) pentru a înfiinţa o fermă, împreună cu câţiva prieteni. În 1878 se reîntoarce şi începe redactarea trilogiei "prin foc şi sabie", "Potopul" şi "Pan Wolodyjowski". Are succes enorm, însă este aspru criticat pentru interpretarea falsă a istoriei. Intreprinde o călătorie spre Orient şi în 1886 ajunge şi la Bucureşti.
În februarie 1895, începe să scrie "Quo Vadis" pentru care adunase materiale timp de doi ani. Romanul a început să apară în Martie 1895, printat în câteva ziare poloneze: "Gazeta Polska" în Varşovia, "Czas" în Cracovia şi în "Dziennik Poznanski" in Poznan. Apariţiile au încetat să apară un an mai târziu. La scurt timp a apărut şi formatul de carte. Romanul a fost recunoscut şi extrem de apreciat peste tot în Europa. A fost tradus în foarte multe limbi, incluzând arabica şi japoneza. Popularitatea romanului la acea vreme a fost dovedită prin faptul că la competiţia Grand Prix (Marele Premiu) în Paris, cailor concurenţi li s-au pus numele personajelor din carte. Romanul a fost de mai multe ori adaptat şi pus pe scenă. Este de altfel şi o arie de operă inspirată din acest roman. În 1913 "Quo Vadis" a fost pus pe ecran şi romanul a fost ecranizat de mai multe ori.
"Quo Vadis" este povestea lui Marcus Vinicius (personaj fictiv), care întors la Roma de la război din Asia Mică se destăinuie unchiului său, Petronius (personaj real), cum că s-a îndrăgostit nebuneşte de Ligia, fiica unui rege ligian, crescută ca pe propria fiică de Aulus Placidus, fost general al armatei romane. Pentru ca Vinicius s-o aibă, Petronius pune la cale să o aducă în palatul lui Nero, Ligia intrând în ocrotirea Acteei, fosta amantă a cezarului. În timpul unui festin deşănţat de la palat, Vinicius beat, o sărută cu forţa pe Ligia, însă ea este salvată de Croton, un uriaş ligian, sclav şi prieten al Ligiei. Ea decide să plece şi îşi găsesc refugiu la fraţii lor spirituali: creştinii. Vinicius cere din nou ajutorul lui Petronius, care apelează la Chilon Chilonides (un soi de detectiv) pentru a o găsi. Chilon este convins că ea se află printre creştini.
Fiica lui Nero se îmbolnăveşte în timpul şederii Ligiei la palat şi moare după fuga ei, iar Ligia este învinuită de farmece care au dus la moartea copilei.
Chilon află că urma să vină Apostolul Petru la Roma şi că toţi creştinii aveau să se întâlnească la cimitirul din Ostrianum. Vinicius, însoţit de gladiatorul Croton şi de Chilon Chilonides se dau drept creştini şi intră în Ostrianum, unde o văd pe Ligia. Pe ea şi pe Ursus îi urmăresc până la casa unde locuiau o parte din creştini şi încearcă să o răpească. Ursus, însă, se dovedeşte a fi mai puternic chiar şi decât Croton însuşi, căruia îi rupe gâtul. Chilon o rupe la fugă şi Vinicius se alege cu mâna ruptă şi leşină. Se reface în casa creştină şi observă că aceşti creştini nu sunt aşa cum credeau romanii (mâncători de copii şi închinători la un cap de măgar), ci chiar mai buni decât romanii.
Cei doi îşi arată afecţiunea în public, însă ea începe să-l ocolească pe Vinicius deoarece este sfătuită de Crispus, unul dintre primii creştini ai Romei, să nu-l accepte decât dacă este creştin.
Vinicius îşi doreşte să fie creştinat, nu numai pentru dragostea pe care o purta pentru Ligia, dar şi pentru faptul că el simţea că această religie îl schimbase. Cei doi sunt biecuvântaţi de Apostolul Petru care îl şi converteşte pe Vinicius la creştinism mai târziu.
Nero evocă un poem despre arderea Troiei şi se plânge că el nu văzuse niciodată un oraş arzând. De asemenea, i se făcuse lehamite de Roma, petrecându-şi timpul în oraşele de coastă şi în Grecia sau Egipt, pentru că el spunea că Roma miroase foarte urât datorită canalizărilor. De aceea, decide să dea foc Romei, învinuindu-i pe creştini. Imaginea Romei în flăcări este una apocaliptică. Creştinii sunt de acum hăituiţi, arestaţi şi băgaţi în arenele circurilor unde mor ca mieii, pentru că religia creştină pentru ei presupunea nonviolenţă şi erau exaltaţi de faptul că în curând aveau să ajungă în ceruri, aşa cum le promiseseră sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Tars. Printre cei arestaţi se numără şi Ligia şi Ursus, Crispus, Glaucus şi alţi cunoscuţi lui Vinicius. Ligia se îmbolnăveşte grav în închisoare şi este la un pas de moarte. Vinicius se zbate din puteri să intre la ea şi să-i aducă cele necesare şi să o scape de acolo. Se împacă cu gândul că dacă ea va muri, va muri şi el la scurt timp şi se vor întâlni în ceruri şi vor fi împreună după vrerea lui Hristos pentru că aşa le promisese Sfântul Petru. Creştinii sunt sfâşiaţi de lei, răstigniţi în arenă şi nici măcar nu se apără ci "Mor ca mieii". Ligia este păstrată de Nero pentru spectacolul final şi se pregăteşte pentru un cântec despre durerea lui Vinicius care avea să asiste la moartea iubitei sale din arenă. Ziua morţii Ligiei se apropie. În arenă intră Ursus, înarmat, şi de cealaltă parte un taur de ale cărui coarne era legată Ligia. Ursus se luptă cu taurul, pe care îl omoară, rupându-i gâtul, iar el şi Ligia sunt salvaţi de vocea poporului.
Ursus, Vinicius şi Ligia pleacă în Sicilia, pentru a scăpa de prigoana lui Nero, nu înainte de a-l avertiza pe Sfântul Petru să plece din Roma, deoarece avea să sufere din cauză că îi ajutase foarte mult pe creştini şi era unul dintre adepţii lui Hristos. Petru pleacă din Roma, însoţit de un copil, Nazarius, însă, pe drum, este oprit de Isus Hristos pe care îl întreabă: "Quo Vadis, Domine?" (Încotro Mergi, Doamne?) şi se reîntoarce la Roma pentru a-şi îndeplini martiriul. Temându-se de răzbunarea lui Nero, Petronius îşi taie venele, nu înainte de a-i trimite o scrisoare usturătoare în care îi spunea că îl iartă pentru arderea Romei, pentru prigoana creştinilor şi îi sugerează să nu mai cânte, pentru că numai acest fapt l-a omorât. În final, Nero este asasinat şi înlocuit.
Aş putea scrie şi vorbi despre acest roman două zile, însă nu cred că voi aveţi atât de multă răbdare ca să citiţi tot ce am de spus. De aceea, mă voi axa pe lucrurile esenţiale: o parte din biografia lui Sienkiewicz şi acţiunea romanului.
Henryk Sienkiewicz (5 mai 1846, Polonia - 15 noiembrie 1916, Elveţia) este unul dintre cei mai mari prozatori ai Poloniei şi câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 1905.
 |
| Henryk Sienkiewicz |
El nu era un copil bun la învăţătură, dar îl atrăgeau lecturile şi portretele cavalerilor în armuri ce împodobeau o biserică de pe strada unde mergea zilnic la şcoală. În 1865 renunţă la studii şi nu-şi susţine examenul. O face un an mai târziu, la Varşovia unde începe întâi dreptul, apoi medicina şi termină cu filologia. Este colaborator al "Gazeta Polska". În 1871 îşi întrerupe din nou studiile. Era ziaristul preferat al varşovienilor. În 1874 pleacă spre California (SUA) pentru a înfiinţa o fermă, împreună cu câţiva prieteni. În 1878 se reîntoarce şi începe redactarea trilogiei "prin foc şi sabie", "Potopul" şi "Pan Wolodyjowski". Are succes enorm, însă este aspru criticat pentru interpretarea falsă a istoriei. Intreprinde o călătorie spre Orient şi în 1886 ajunge şi la Bucureşti.
În februarie 1895, începe să scrie "Quo Vadis" pentru care adunase materiale timp de doi ani. Romanul a început să apară în Martie 1895, printat în câteva ziare poloneze: "Gazeta Polska" în Varşovia, "Czas" în Cracovia şi în "Dziennik Poznanski" in Poznan. Apariţiile au încetat să apară un an mai târziu. La scurt timp a apărut şi formatul de carte. Romanul a fost recunoscut şi extrem de apreciat peste tot în Europa. A fost tradus în foarte multe limbi, incluzând arabica şi japoneza. Popularitatea romanului la acea vreme a fost dovedită prin faptul că la competiţia Grand Prix (Marele Premiu) în Paris, cailor concurenţi li s-au pus numele personajelor din carte. Romanul a fost de mai multe ori adaptat şi pus pe scenă. Este de altfel şi o arie de operă inspirată din acest roman. În 1913 "Quo Vadis" a fost pus pe ecran şi romanul a fost ecranizat de mai multe ori.
 |
| Afiş al unei ecranizări după roman |
Fiica lui Nero se îmbolnăveşte în timpul şederii Ligiei la palat şi moare după fuga ei, iar Ligia este învinuită de farmece care au dus la moartea copilei.
Chilon află că urma să vină Apostolul Petru la Roma şi că toţi creştinii aveau să se întâlnească la cimitirul din Ostrianum. Vinicius, însoţit de gladiatorul Croton şi de Chilon Chilonides se dau drept creştini şi intră în Ostrianum, unde o văd pe Ligia. Pe ea şi pe Ursus îi urmăresc până la casa unde locuiau o parte din creştini şi încearcă să o răpească. Ursus, însă, se dovedeşte a fi mai puternic chiar şi decât Croton însuşi, căruia îi rupe gâtul. Chilon o rupe la fugă şi Vinicius se alege cu mâna ruptă şi leşină. Se reface în casa creştină şi observă că aceşti creştini nu sunt aşa cum credeau romanii (mâncători de copii şi închinători la un cap de măgar), ci chiar mai buni decât romanii.
Cei doi îşi arată afecţiunea în public, însă ea începe să-l ocolească pe Vinicius deoarece este sfătuită de Crispus, unul dintre primii creştini ai Romei, să nu-l accepte decât dacă este creştin.
Vinicius îşi doreşte să fie creştinat, nu numai pentru dragostea pe care o purta pentru Ligia, dar şi pentru faptul că el simţea că această religie îl schimbase. Cei doi sunt biecuvântaţi de Apostolul Petru care îl şi converteşte pe Vinicius la creştinism mai târziu.
Nero evocă un poem despre arderea Troiei şi se plânge că el nu văzuse niciodată un oraş arzând. De asemenea, i se făcuse lehamite de Roma, petrecându-şi timpul în oraşele de coastă şi în Grecia sau Egipt, pentru că el spunea că Roma miroase foarte urât datorită canalizărilor. De aceea, decide să dea foc Romei, învinuindu-i pe creştini. Imaginea Romei în flăcări este una apocaliptică. Creştinii sunt de acum hăituiţi, arestaţi şi băgaţi în arenele circurilor unde mor ca mieii, pentru că religia creştină pentru ei presupunea nonviolenţă şi erau exaltaţi de faptul că în curând aveau să ajungă în ceruri, aşa cum le promiseseră sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Tars. Printre cei arestaţi se numără şi Ligia şi Ursus, Crispus, Glaucus şi alţi cunoscuţi lui Vinicius. Ligia se îmbolnăveşte grav în închisoare şi este la un pas de moarte. Vinicius se zbate din puteri să intre la ea şi să-i aducă cele necesare şi să o scape de acolo. Se împacă cu gândul că dacă ea va muri, va muri şi el la scurt timp şi se vor întâlni în ceruri şi vor fi împreună după vrerea lui Hristos pentru că aşa le promisese Sfântul Petru. Creştinii sunt sfâşiaţi de lei, răstigniţi în arenă şi nici măcar nu se apără ci "Mor ca mieii". Ligia este păstrată de Nero pentru spectacolul final şi se pregăteşte pentru un cântec despre durerea lui Vinicius care avea să asiste la moartea iubitei sale din arenă. Ziua morţii Ligiei se apropie. În arenă intră Ursus, înarmat, şi de cealaltă parte un taur de ale cărui coarne era legată Ligia. Ursus se luptă cu taurul, pe care îl omoară, rupându-i gâtul, iar el şi Ligia sunt salvaţi de vocea poporului.
Ursus, Vinicius şi Ligia pleacă în Sicilia, pentru a scăpa de prigoana lui Nero, nu înainte de a-l avertiza pe Sfântul Petru să plece din Roma, deoarece avea să sufere din cauză că îi ajutase foarte mult pe creştini şi era unul dintre adepţii lui Hristos. Petru pleacă din Roma, însoţit de un copil, Nazarius, însă, pe drum, este oprit de Isus Hristos pe care îl întreabă: "Quo Vadis, Domine?" (Încotro Mergi, Doamne?) şi se reîntoarce la Roma pentru a-şi îndeplini martiriul. Temându-se de răzbunarea lui Nero, Petronius îşi taie venele, nu înainte de a-i trimite o scrisoare usturătoare în care îi spunea că îl iartă pentru arderea Romei, pentru prigoana creştinilor şi îi sugerează să nu mai cânte, pentru că numai acest fapt l-a omorât. În final, Nero este asasinat şi înlocuit.
Comentarii
Trimiteți un comentariu