Ceva mai mult decât noi

       "Este sufletul nemuritor?" a întrebat profa de literatură universală ieri. "Da", am spus, dar nu m-a auzit...Vorbeau alţii peste vocea mea. Şi-au spus opiniile pe rând, despre care pot spune că nu prea eram de acord...M-a lăsat şi pe mine să vorbesc în cele din urmă. "Eu cred că sufletul este nemuritor. Cred în existenţa îngerilor, iar cum îngerii sunt asociaţi Raiului, cred şi în Rai. Cred şi în Iad pentru că Raiul nu poate exista fără Iad, aşa cum nu albul nu poate exista fără negru, cum ziua nu poate exista fără noapte, cum bucuriile nu pot exista fără tristeţi, cum iubirea nu poate exista fără ură. Nu cred că Dumnezeu vrea să ne chinuie în Iad. Cred că ne trimite sub formă de muritori pentru a ne pune la încercare, pentru a ne face mai puternici. Şi dacă sufletul ar fi muritor, care ar mai fi scopul creării noastre? Doar să fim creati, să trăim într-o lume imperfectă ca nişte oameni imperfecţi şi apoi să murim? Nu cred. Nu cred că Dumnezeu ne crează imperfecţi doar pentru a ne distruge. Ce este cu jocul acesta morbid?"
       Nimeni nu a comentat pe baza a ceea ce am zis eu. Au continuat să se contrazică, să-şi prezinte argumentele, să vorbească unii peste alţii ca şi când eu nu aş fi vorbit niciodată. S-au calmat. Profa a scris pe tablă "Sufletul + psihicul =....". "Acum, să-mi spuneţi ce credeţi despre această combinaţie!" a zis. "Love" au răspuns unii în bătaie de joc. S-au certat din nou. Cineva a zis o chestie. Nu îmi mai amintesc cine sau ce a zis, dar îmi amintesc că începuse să devieze rău discuţia şi să se vorbească despre "ceea ce simţim fiecare" în raport cu "ceea ce gândim". Am ridicat mâna. "Da, Ioana, spune!", "Vreau să adresez o întrebare,-am zis. Consideraţi că sentimentele sunt urme ale sufletului?", "Întrebarea ta este mai mult decât bună!". Nimeni nu a înţeles ce am vrut să zic. Am explicat. "Eu consider că sufletele noastre sunt trimise de Dumnezeu pe Pământ, aşa cum am zis şi mai devreme, pentru a fi întărite. Sufletul este cea mai pură formă din univers şi cea mai înverşunată. Dumnezeu, pentru a ne face mai puternici, ne închide imaterialul, adică spiritul, în material, adică trup, iar ceea ce simţim noi este mascat de psihic, care ţine în frâu toate manifestările divine ale acestei forme. Imaginaţi-vă sufletul ca o planetă, închis într-o pătură de trup şi psihic, iar tot ceea ce este la suprafaţă şi care întreţine viaţa pe Terra este purul sentiment. Sentimentele pe care le avem sunt o simplă dâră a ceea ce există în interiorul nucleului nostru, o simplă umbră a energiei din care am fost creați". "Aşadar, tu crezi că sufletul este inferior trupului şi psihicului?", "Nu, nu am zis asta. Sufletul este mai puternic decât trupul şi psihicul, din vreme ce este nemuritor, atât de pur şi de sălbatic. Cu timpul, oamenii îşi pot pierde minţile, îşi pierd vigoarea trupului şi mor, iar acestea se pierd pe veci, dar numai sufletul rămâne în puterea lui, iar lucrul acesta îl face superior". M-au contrazis, şi aş fi putut să îi combat, dar se sunase...