STOICISM : De ce filosofia antică este esentială vieții moderne. O introducere la stoicism
Atunci când ne gândim la filosofie avem tendința de a strâmba din nas. Ne ducem cu gândul inevitabil la pălăvrăgeală inutilă, la cărți stufoase și la timp pierdut gândindu-ne la verzi și uscate.
Ori, nu e deloc așa. Filosofia nu e deloc despre asta, ci mai degrabă este o unealtă folosită de toată lumea - încă din antichitate - pentru rezolvarea problemelor și atingerea țelurilor, iar asta nu doar în sălile de clasă, ci și pe câmpul de luptă, în Forum și la curțile regale.
Thoreau spunea: „să fii filosof nu înseamnă doar să ai gânduri subtile și nici să îți găsești o școală de gândire...ci să rezolvi unele dintre problemele vieții, nu doar din punct de vedere teoretic, ci și practic”.
Acest gen de filosofie a fost scris și practicat de către sclavi, poeți, împărați, politicieni și soldați, dar și de oameni de rând pentru a-și rezolva problemele lor și pe ale prietenilor lor timp de mii de ani. Iar această înțelepciune este încă la dispoziția noastră. Cea mai bună dintre aceste înțelepciuni fiind Stoicismul, fiind considerată cea mai practică dintre toate.
Stoicismul a fost fondat în Athena de către filosoful Zeno din Citium, la începutul secolului al III-lea î.Hr., dar a fost practicat de către Epictet, Cato, Seneca și Marc Aureliu. Filosofia afirmă că virtutea (adică înțelepciunea) înseamnă fericire iar judecata ar trebui bazată mai degrabă pe comportament, iar nu pe cuvinte, că nu putem controla și nu ne putem baza pe evenimente externe, ci doar pe noi înșine și pe răspunsurile noastre.
Chiar la baza aceste gândiri se află un mod simplu, dar nu ușor, de a trăi, și anume să își transformi obstacolele din viață în avantajul tău și să controlezi ceea ce poți și să accepți că ceea ce nu poți controla nu poate fi controlat. Dacă ne gândim la povestea lui Zeno, putem observa cum obstacolulul din viața lui i-a fost benefic, schimbându-i întreaga viață. Naufragiat și rămânând lefter în Atena și neavând ce să facă, acesta a intrat într-o librărie, unde a citit din lucrările lui Socrate. Intrigat de scrierile acestuia, Zeno a decis să caute și să studieze învățăturile marilor filosofi ai Atenei. Apoi Zeno a început să își educe proprii studenți, numind noua filosofie „stoicism”, ale cărei învățături despre virtute, toleranță și autocontrol au inspirat generații de gânditori și lideri. Numele de „stoicism” vine de la „Stoa Poikile”, colonadele publice decorate unde Zeno și discipolii săi se strângeau ca să filosofeze.
Astăzi, folosim termenul de „stoic” pentru a desemna o persoană care rămâne calmă indiferent de situație și care evită extremele emoționale. Totuși, filosofia originală a însemnat mai mult decât o atitudine. Stoicii credeau că tot ceea ce ne înconjoară funcționează după un circuit de cauze și efecte, rezultând într-o structură rațională a universului, pe care o numeau Logos. Și din moment ce nu putem avea control asupra a ceea ce ne înconjoară, putem avea control în schimb asupra modului în care reacționăm la aceste evenimente. În loc de a-și imagina o societate utopică, stoicii se confruntă cu lumea așa cum este ea, în timp ce caută să se auto-îmbunătățească prin cele patru virtuți: ÎNȚELEPCIUNEA PRACTICĂ (abilitatea de a naviga situații complexe într-o manieră calmă, logică și informată), TEMPERANȚA (exercițiul moderației în toate aspectele vieții), JUSTIȚIA (tratarea tuturor în mod corect, deși au greșit), CURAJUL (nu doar în situații extraordinare, ci și atunci când apar provocări zilnice).
„Uneori, chiar și să trăiești e un act de curaj.”, spune Seneca. Deși stoicismul se focusează pe autoîmbunătățire, acesta nu este o filosofie egocentristă. În perioada în care Roma considera sclavii o proprietate, Seneca a atras atenția asupra modului inuman în care erau tratați și a explicat că toți împărtășim aceeași umanitate fundamentală. Stoicismul nu încurajează pasivitatea, ci ideea conform căreia numai oamenii care au cultivat în sinea lor virtuțile și autocontrolul pot aduce schimbări pozitive în ceilalți.
Stoicismul i-a oferit lui Marc Aureliu soluția să câștige două războaie, în timp ce se confrunta cu pierderea copiilor săi. Multe secole mai târziu, scrierile sale l-au ghidat și i-au adus alinare lui Nelson Mandela, în timp ce era închis pentru 27 de ani, în timpul luptei sale pentru egalitate rasială în Africa de Sud. După eliberarea sa, Nelson Mandela a propus pace și reconciliere, crezând că deși nedreptățile din trecut nu puteau fi schimbate, oamenii săi le puteau confrunta în prezent și să caute să contruiască un viitor mai bun și mai drept.
Stoicismul a fost o școală de filosofie activă timp de câteva secole, în Grecia și la Roma. A dispărut ca instituție, dar influența sa continuă în ziua de azi. Teologi creștini precum Toma d*Aquino au admirat și au adoptat focusul său pe virtuți. Și au existat paralele între Ataraxia stoică (liniștea minții) și conceptul buddhist al Nirvana.
”În viața noastră, prima noastră însărcinare este aceea de a diviza și distinge lucrurile în două categorii: factori externi pe care nu îi putem controla și alegerile pe care le facem în legătură cu aceștia le putem controla. Unde voi găsi binele și răul? În mine, în alegerile mele.”, spune Epictet.
Un stoic influent a fost Epictet care a scris că suferința nu răsare din evenimentele din viețile noastre, ci din judecata noastră asupra acestora. Această idee a reacționat puternic cu psihologia modernă și cu mișcarea self-help. De exemplu terapia rațional-emotivă și comportamentală (REBT) se bazează pe schimbarea atitudinilor auto-sabotoare pe care oamenii și le formează cu privire la circumstanțe din viețile lor.
Există de asemenea logoterapia lui Viktor Frankl. Logoterapia este filosofia bazată pe stoicism care colectează voința noastră cu scopul de a ne umple viețile de sens, chiar în situațiile cele mai urâte.
Este interesant cum încă avem acces la aceste idei, deși mulți dintre marii stoici nu și-au așternut niciodată gândurile pe hârtie. Cato nu a făcut-o deloc, iar Marc Aureliu nu a plănuit niciodată ca jurnalul său să fie văzut de alți ochi decât ai săi. Scrisorile lui Seneca au fost doar niște scrisori, iar gândurile lui Epictet ne-au fost transmise datorită unui student sârguincios care și-a luat notițe.
O altă trăsătură comună a celor menționați, și deloc surpinzătoare, este aceea că ei toți sunt oameni de acțiune: Marc Aureliu a fost împăratul celui mai mare imperiu de pe Pământ, Cato a apărat Republica Romană cu vitejie până când a murit, iar Epictet a fost un sclav eliberat.
Filosoful modern Nassim Nicholas Taleb definește un stoic ca cineva care „transformă frica în prudență, durerea în informație, greșelile în inițiere și dorința în acține”. Folosind această definiție ca model, putem vedea că de-a lungul secolelor stoicismul a fost un topic comun pentru unii dintre cei mai mari lideri ai lumii, fiind folosit de regi, președinți, artiști, scriitori și antreprenori. Atât anticii cât și oamenii moderni ilustrează stoicismul ca un mod de viață.
Despre regele prusac Frederick cel Mare se spune că purta lucrările stoicilor sub șa deoarece considera că acestea îl puteau proteja în vremuri de restriște, precum un talisman. Montaigne, om politic și eseist, avea sculptată o frază din Epictet pe bârna camerei sale de studiu, în care își petrecea majoritatea timpului. Părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii au fost de asemenea inspirați de această filosofie. George Washington a luat contact cu stoicismul când avea 17 ani și apoi a pus să se joace o piesă despre Cato ca să-și inspire oamenii în iarna grea din Valea Forge. Thomas Jefferson avea o carte de-a lui Seneca pe noptieră atunci când a murit.
Teoriile economistului Adam Smith despre interconectarea lumii - capitalism - au fost influențate în mod semnificativ de stoicismul pe care l-a studiat în școală, fiindu-i predat de către un profesor care tradusese lucrările lui Marc Aureliu. John Stuart Mills a scris despre Marc Aureliu și Stoicism în tratatul său faimos „Despre Libertate”, numindu-l „cel mai mare produs etic al minții antice”. Eugene Delacroix, marele pictor francez romantic, a fost de asemnea un stoic, numind stoicismul „religie consolatoare”. Toussaint Louverture, un fost sclav care l-a provocat pe împărat conducând Revoluția Haitiană, a fost profund influențat de lucrările lui Epictet. Theodore Roosevelt, după președenția lui, a petrecut opt luni explorând și aproape murind în jungla amazoniană, și dintre cele opt cărți pe care le-a dus cu el în călătorie, două erau Meditațiile lui Marc Aureliu și Enchiridionul lui Epictet. Într-adevăr, Roosevelt pare să reprezinte autocontrolul și temperanța filosofiei atunci când spune: „Ceea ce aceastui om îi trebuie nu este curajul, ci autocontrolul și limpezimea minții. Acestea se pot obține doar prin practică”. De asemenea, a exprimat necesitatea acțiunii, propusă de către stoici, atunci când a spus: „Trebuie ca toți să ne utilizăm sau să ruginim, fiecare dintre noi. Alegerea mea e să mă utilizez”.
În prezent, liderii lumii nu sunt diferiți, mulți dintre ei găsind inspirația în texte antice. Bill Clinton recitește Marc Aureliu în fiecare an, în timp ce Wen Jiabao, fostul prim-ministru al Chinei, afirmă că Meditații este una dintre cele două cărți pe care le ia în călătoriile sale și că a citit-o de mai mult de 100 de ori în timpul vieții sale. James Mattis, fostul Secretar de Apărare al Statelor Unite ale Americii, a purtat cu sine Meditațiile lui Marc Aureliu în deplasare. Tim Ferriss, autor de bestsellere, gazdă de podcast și invetitor, este unul dintre cei mai cunoscuți și mai puternici fani ai Stoicismului.
Ca să sumarizăm ceea ce s-a discutat până acum, Stoicismul - și filosofia - nu sunt doar domeniul profesorilor din domeniu, ci și al oamenilor dornici de acțiune și își găsește practicabilitatea în viața de zi cu zi.
.png)
Surse:
Ted Ex
DailyStoic
Citește mai departe:
Comentarii
Trimiteți un comentariu