CARTE : Zborul albinelor de Sofia Segovia - un roman aproape perfect
Sunt atât de multe lucruri de spus în legătură cu acest roman, încât nu știu cu ce să încep. Efectiv, stau în fața acestei pagini goale de jumătate de oră, încercând să găsesc un mod de a porni această recenzie.
Parcă niciun cuvânt nu este suficient de bun pentru a începe recenzia unei cărți aproape perfecte, una dintre cele mai bune pe care le-am citit în ultimii ani.
Mă întreb cum de a reușit această carte colosală să treacă printre cele comerciale, ieftine, și chiar să aibă prindere la public. Romanul nu pregetă în abundența situațiilor paranormale, în folosirea realismului magic și a metaforelor umane.
Romanul debutează cu o scenă supranaturală, unde bătrâna Nana Reja este găsită la o distanță considerabilă față de casă, sub un pod, ținând în brațe un nou-născut, desfigurat și acoperit de albine. Acțiunea se petrece în Mexic, în anii 1910 și continuă după gripa spaniolă și Revoluția Mexicană. Nimeni nu privește cu ochi buni apariția acelui micuț la fermă și chiar doctorul este reticent față de șansele de supraviețuire ale bebelușului, însă contrar așteptărilor, acesta trăiește și devine un membru important al familiei. Micuțul Simonopio, deși nu poate vorbi în graiul familiei sale din cauza handicapului său, denotă o inteligență aparte și chiar niște abilități supranaturale: de a simți lucruri precum faptul că mama lui adoptivă era însărcinată, că mama sa avea nevoie de mașina de cusut pentru a trece peste deprimarea de a se afla departe de casă din cauza Gripei Spaniole, de a simți uciderea tinerei spălătorese și pe cea a tatălui său, de a vorbi direct cu albinele, de a avea viziuni și chiar de a prezice viitorul. În ciuda acestor abilități și a aparentei sale sălbăticiuni și înfățișări, familia nu îl ostracizează deloc. El colindă dealurile și lipsește de acasă nopți întregi, doar pentru a reveni nevătămat.
Apariția lui Simonopio în casa familiei Morales creează conflictul major, deoarece Espiricueta, unul dintre arendașii familiei Morales, consideră că toate necazurile comunității au apărut odată cu micuțul. Espiricueta își pierduse o parte din familie din cauza Gripei Spaniole, în timp ce familia Morales rămăsese neatinsă, familia Morales este bogată și are câmpuri fertile, în timp ce el si copiii săi sunt săraci și câmpurile lor nu produc mai nimic. Alde Morales reușiseră să rămână în viață din cauza lui Simonopio care se dăduse bolnav pentru a nu le permite plecarea și, deci, infectarea cu virus. Espiricueta se referă la Simonopio cu termenul de „diavolul” și nu ezită să își arate ura față de el chiar în prezența doamnei Beatriz Morales. Simonopio îl evită cu orice preț și nu se apropie de pământurile sale.
Din cauza reformelor agrare, familiile din zonă riscă să își piardă pământurile față de guvern, dacă acestea nu sunt în întregime cultivate. Francisco Morales își bate capul cum să poată cultiva toate terenurile. Simonopio găsește soluții. Dintr-una dintre plimbările sale se întoarce cu ramuri de portocal în mână, iar mesajul său este recepționat corect de către tatăl său. Morales începe să dezvolte livezi de portocali și, o dată cu timpul, toate pământurile sale sunt acoperite în întregime de portocali, ceea ce face ca terenurile să fie salvate.
Conflictul dintre Espiricueta și Morales se intensifică din această cauză, și el nu acceptă propunerea lui Morales de a cultiva portocali și pe pământurile sale prăpădite. În aceeași perioadă, familia Morales întâmpină un nou membru, pe Francisco Morales Jr. Acesta este îndrăgit de toată familia, inclusiv de Simonopio, care își rărește plecările pe câmpuri și care îl învață pe micuț graiul său. Atunci își dă familia seama că nu era nimic în neregulă cu Francisco Jr. pentru că nu învățase graiul lor până atunci, ci că petrecuse atât de mult timp cu Simonopio încât învățase efectiv să comunice cu el. Din această cauză, Simonopio decide să nu mai comunice atât de mult cu Morales Jr. pentru ca acesta să învețe să comunice cu semenii săi.
În acest fundal lui Espiricueta îi pică cu tronc spălătoreasa familiei Morales, însă aceasta nu este interesată de avansurile lui. El o urmărește în continuare și în cele din urmă o ucide și îi scoate ochii. Este găsită sub podul unde fusese găsit și Simonopio când era bebeluș. Familia și cei din zonă nu îl consideră pe Espiricueta făptaș, ci dau vina pe bandele de răzvrătiți care cutreierau zona. Moartea spălătoresei vine ca un avertisment la ceea ce avea să se întâmple, pe care toată lumea, însă, îl trece cu vederea.
Ulterior, într-un exces de furie, Espiricueta îl împușcă pe Morales pe la spate, în timp ce acesta planta puieți de portocali împreună cu Morales Jr. Morales se prăvălește peste micuțul Francisco și aproape îl omoară prin asfixiere. Când Espiricueta încearcă să îl împuște și pe micuț, apare Simonopio care, în ciuda temperaturii scăzute de afară, stârnește roiul de albine asupra lui Espiricueta și a fiului său. Neștiind ce să facă mai întâi, Simonopio îl ia pe Morales Jr. cu sine, ca să îl salveze. Familia descoperă cadavrul lui Morales Senior și cad toți într-un doliu adânc, mai ales că cei doi copii ai lui Beatriz sunt de negăsit.
Tatăl adoptiv al lui Simonopio este întruchiparea binelui din lume, stâlpul familiei, acel axis mundi care parcă ține ordinea în familie și comunitate, iar când el moare, moare cu el o întreagă lume și perioadă: ferma este vândută pe bucăți, iar familia se destramă care încotro. Cel care îl ucide este întruchiparea răului absolut, al tuturor păcatelor și nu găsim în sinea lui niciun sâmbure de bine sau de empatie, nici măcar față de propria familie.
Moartea lui Francisco Morales afectează mai rău familia decât o făcuseră Gripa Spaniolă și moartea spălătoresei. Lipsește familiei axul său central, fără de care spițele și roata nu mai pot funcționa deloc.
Romanul abundă în metafore subtile, iar realismul magic prezent în carte nu este exagerat, ci este exact ca un ingredient important adăugat în mâncare, fără de care aceasta nu ar avea gust, dar care este totodată subtil și se împletește perfect cu celelalte ingrediente. Fără realismul magic prezent în carte, aceasta ar fi complet lipsită de savoare, iar cartea nu ar surprinde cu nimic.
Scriitura cărții este impecabilă și autoarea folosește un flux al cuvintelor constant și care nu plictistește cititorul. Romanul suprinde prin seriozitatea lui și prin lipsa de discrepanțe atât temporale cât și stilistice. Putem spune că autoarea nu schimbă ritmul narativ deloc, ci îl menține neschimbat de-a lungul întregii cărți ; nu vedem dialoguri inutile între personaje, nu vedem nici descrieri prea încărcate sau prea goale, ci numai potrivite.
Iar aceste toate lucruri fac ca romanul Sofiei Segovia să fie unul aproape perfect și spunem asta deoarece ne-ar fi plăcut să știm care e treaba cu Simonopio și al cui copil este, sau poate că misterul acesta este lăsat intenționat de carte tocmai ca să sporească doza de realism magic.
Nota 10.
Alte note
Romanul face parte din colecția Buzz Books de la Litera și îl poți cumpăra de AICI
Dă-mi un follow pe Goodreads
Vezi și anul meu de tranformare pe noul blog: One year transformation journal
Citește și alte articole de pe site:
STOICISM : DE CE FILOSOFIA ANTICĂ ESTE ESENTIALĂ VIEȚII MODERNE. O INTRODUCERE LA STOICISM
Comentarii
Trimiteți un comentariu