Ioana Savin

 Nu este prima oară când citesc un roman cu două planuri narative, care ajung la un punct comun la final. Din cele mai recente citite pot să le enumăr pe „Grădina de Iarnă” a lui Kristin Hannah, pe „Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo” al lui Taylor Jenkins Reid și „Pacienta tăcută” de Alex Michaelids. Nici unul dintre acestea nu m-a impresionat profund, deși aș putea să spun că technica aceasta narativă mi s-a părut oarecum interesantă. Modelul acesta de împărțire „în V”, cum îmi place mie să spun, al romanului, este preluat și de Kristin Harmel în  „Ultima Geană de Lumină”, deși nu cred că dânsa a copiat dinadins această tehnică simplistă pentru a-și nara povestea.  Harmel propune deci un roman în două planuri. Primul plan narativ, și pe care l-am găsit a fi cel mai interesant, arată situația familiei Chauveau, deținătoare de podgorii și producătoare de șampanie în principal, pe fondul ocupației naziste a Franței din anii 40. Gospodăria este condusă de către Michel Chauveau și proaspăt